În această carte este vorba despre o fetiță pe nume Sofie Amundsen, care locuia în Norvegia. Ea urma să împlinească 15 ani. Viața ei fusese una normală până într-o zi când descoperi în corespondența ei un plic pe care scria „Curs de filosofie”. Astfel, prin intermediul unor asemenea scrisori, ea descoperă povestea filosofiei. Autorul spunea că pentru a fi buni filosofi singurul lucru de care avem nevoie e capacitatea de a ne mira. Oamenii obișnuiți erau comparați cu niște purici în blana unui iepure alb scos dintr-un joben, iar filosofii erau puricii care încercau să urce pe firul de păr și să privească scamatorul în față.
Sofie i-a descoperit prin intermediul scrisorilor pe marii filosofi: pe Democrit, care a descoperit că totul este alcătuit din atomi, pe Hipocrate, părintele medicinei – „suflet sănătos într-un trup sănătos”, pe Socrate, care era un raționalist și considera că lucrul cel mai important e să știi că nu știi, pe Platon, care era interesat de relația dintre ceea ce este veșnic și neschimbător (lumea ideilor) și pe de altă parte ceea ce curge (lumea simțurilor) și Aristotel, care credea că nimic nu există în conștiință care să nu fi existat întâi în simțuri.
Thomas d’Aquino nu credea că există o contradicție între ceea ce spune filosofia sau rațiunea și ceea ce spune credința („cauza primă” – divinitatea); Galileo Galilei spunea „măsoară ceea ce este măsurabil, iar ceea ce nu este măsurabil, fă în așa fel ca să poată fi măsurat”; Copernic a descoperit că Pământul se învârte în jurul Soarelui; Kepler că planetele se mișcă pe orbite eliptice. Decartes spunea „gândesc, deci exist”, apoi ajunge la teoria dualității omului: suflet și trup. Kant lasă loc pentru religie acolo nu mai ajunge experiența, nici rațiunea. Două lucruri îl uimeau: cerul înstelat și legea morală din el (dovada existenței lui Dumnezeu). Astfel, Sofie îi descoperă și pe ceilalți filosofi, și pe Darwin – autorul teoriei evoluționiste (omul se trage din maimuță) și pe Freud, părintele psihanalizei, cel care a studiat subconștientul.
Pe parcursul cunoașterii istoriei filosofiei, Sofie îl cunoaște pe autorul scrisorilor, un bărbat pe nume Alberto Knox. Tot în acest timp, ea primește nenumărate scrisori și obiecte de la tatăl unei așa zise „Hilde” a cărei zile de naștere era aceeași, tatăl său era maior în trupele O.N.U. și era plecat în Liban. Sofie și Alberto își dau seama că maiorul le controla viețile. De ziua ei, Hilde primește în dar de la tatăl său un clasor cu file scrise la mașină. Cartea se numea „Lumea Sofiei”. Astfel Hilde o descoperă pe Sofie si toate întâmplările ei de până atunci. Sofie și Alberto ajunseseră să facă parte din lumea nevăzută. Merseră în Liban să-i vadă pe maior și pe Hilde. Era ironic. Acum ei îi ascultau și îi priveau. Sofie era puțin tristă pentru că nu își mai putea vedea lumea niciodată, dar Alberto îi explică faptul că puteau să se întoarcă oricând acolo deoarece maiorul pusese punctul final și deci nu îi mai putea urmări.
Cartea este o depănare frumoasă, captivantă a istoriei filosofiei sub formă de poveste, în centru fiind o fată curioasă care descoperă răspunsurile la marile întrebări filosofice ale vieții.
Surasul copilariei 