„Siegfried și Crimhilda ” (rezumat) de Alexandru Mitru

sigfrid si crimhilda

În această legendă este vorba despre Siegfried, un băiat puternic și curajos. Acesta trece prin multe aventuri. La un moment dat aude vorbindu-se despre Crimhilda, o prea frumoasă prințesă. Se hotărăște să se ducă să o cucerească. O găsește în Burgundia împreună cu cei trei frați ai săi și cu înțeleptul Hagen.

Cel mai mare frate se numea Gunter. Acesta i-o dă pe sora lui de nevastă, cu condiția de a-l ajuta să o cucerească pe Brunhilda, o prințesă frumoasă, dar aspră. Aceasta se învoia să se mărite cu cel care o învingea într-o luptă. Gunter îi ceruse ajutorul lui Siegfried pentru că știa că va muri încercând de unul singur să lupte. Așa că, fără să știe nimeni pentru a nu zice că regele este fricos, lângă el a stat tot timpul viteazul nostru, nevăzându-l nimeni, pentru că purta o pelerină care îl făcea invizibil. Siegfried câștigă. Așa că se organizară două nunți.

După un timp, aflându-se taina, Hagen, Gunter și Brunhilda l-au omorât pe Siegfried. Crimhilda, care își iubea nespus soțul, a fost devastată. De atunci, în inima ei a existat numai dorința de răzbunare. După mulți ani, Crimhilda reușește să se răzbune, omorându-i pe Hagen și pe Gunter. La final moare și ea.

Mi-a plăcut această legendă pentru că a avut multe peripeții interesante.

Reclame

„Cântecul lui Roland” (rezumat) de Alexandru Mitru

Roland

În această legendă este vorba despre un cavaler pe nume Roland. Acesta lupta pentru a apăra Franța. Era curajos, puternic și îndrăzneț. El era prieten cu Oliver, un cavaler asemeni lui. Ei, împreună cu alți soldați, se pregăteau pentru lupta cu sarazinii. În acea bătălie, Oliver, dar și Roland mor. Cu toate acestea, ei reușesc să învingă. Mi-a plăcut această legendă pentru că a avut multe momente interesante și captivante.

„Cneazul Igor” (rezumat) de Alexandru Mitru

Cneazul Igor

În această legendă este vorba despre regele Rusiei, Igor. Acesta era curajos și voinic. Se înțelegea foarte bine cu Sviatoslav, regele din Kiev. Ei luptaseră în mai multe războaie împreună împotriva polovețiilor.

În curând se apropia o bătălie. De data aceasta Igor nu a mai acceptat ajutorul regelui Sviatoslav. Voia ca gloria să fie doar a lui. Așa că el, împreună cu poporul său, au pornit la război. Numai că, fiind mai puțini și puterile fiind mai slabe, Rusia fu învinsă, iar Igor fu luat ca prizonier. După un timp el evadează și își dă seama că în unire stă puterea. Așa că se unește cu Kiev și, împreună, îi înving pe poloveți.

Mi-a plăcut această legendă pentru că a avut o morală frumoasă, care trebuie ascultată.

„Epopeea lui Ghilgameș” (rezumat) de Alexandru Mitru

ghilgameș.jpg

În această legendă este vorba despre regele din Uruk, Ghilgameș. Acesta era puternic, îndrăzneț și curajos. El se împrietenește cu Enkidu, un om asemeni lui, cu care a legat o prietenie strânsă.  Cei doi viteji l-au învins pe Humbaba, zeul răului care trăia în pădure. Ei au mai biruit și în lupta cu taurul trimis de zei.

După aceste întâmplări, Enkidu se îmbolnăvește grav și moare. De supărare și tristețe că cel mai bun prieten al lui a murit, Ghilgameș pleacă în căutarea nemuririi. Călătorește mult pentru a afla această taină, iar la sfârșit o găsește sub forma unei plante. Numai că, aproape de întoarcerea acasă, planta este furată de un șarpe. După toate cele întâmplate, Ghilgameș își dă seama că nemurirea există în faptele noastre bune care rămân în timp.

Mi-a plăcut această legendă datorită faptului că personajele ne-au transmis o morală frumoasă, care trebuie respectată.

„Căpitan la cincisprezece ani” (rezumat) de Jules Verne

Capitan la 15 ani

În această carte este vorba despre un tânăr, Dick Sand, care era marinar pe puntea bricului Pilgrim. Acest vas avea scopul de a vâna balene și a le vinde negustorilor.

Pe puntea lui Pilgrim se aflau: căpitanul Hull, un echipaj mic, bucătarul Negoro, Dick Sand, doamna Weldon, fiul ei, Jack și vărul Benedict. Bineînțeles, acești trei din urmă nu făceau parte din echipaj. Ei trebuiau să se întoarcă acasă, la San Francisco, la Domnul Weldon, soțul doamnei și cel care deținea Pilgrim.

Toate aventurile lor încep atunci când, căpitanul Hull zărește în depărtare o balenă. El, împreună cu echipajul mic, se duc să o omoare, dar nu se mai întorc. Atunci rămâne căpitan Dick Sand. Pe urmă ei găsesc un vas părăsit, care plutea pe mare. Acolo găsiseră cinci negri și un câine pe nume Dingo. Negrii se dovediră prietenoși și credincioși, precum și cățelușul. De acum încolo, prietenii noștri trec prin nenumărate aventuri nu numai pe mare, ci și pe uscat, căci Negoro a schimbat coordonatele vasului, iar acum se îndreptau spre Africa, unde vor avea parte de multe aventuri și pericole. La finalul cărții, ajung cu toții în San Francisco și trăiesc o viață frumoasă în continuare.

Mi-a plăcut această carte datorită aventurilor ei pline de suspans. Sper să o citiți și voi!

„Comoara din insulă” (rezumat) de Robert Louis Stevenson

comoara din insulă

În această carte este vorba despre o aventură, una dintre cele mai frumoase. Personajul principal al acestei povești se numește Jim Hawkins. El lucra la un han, tatăl lui fiind proprietarul.

Într-o zi, se cază acolo un domn bătrân care fusese marinar. El avea un cufăr. Era destul de ursuz și nu se înțelegea mai deloc cu doctorul Livesey, acesta fiind cel care îl examina pe tatăl băiatului, care, mai târziu moare. Piratul îi dădea o sumă de bani băiatului cu condiția da a-l anunța dacă intră cineva cu un singur picior.

După un timp moare și căpitanul. Atunci Jim îi ia din cufăr o hârtie care i s-a părut valoroasă, fără să știe de fapt ce era. El o duce la doctor, crezând că este cel mai înțelept. Acesta stătea de vorbă cu un baron foarte important. Jim le-a povestit tot ce i s-a întâmplat în ultima vreme. Le arătă hârtia. Își dădură seama că era harta unei comori. Atunci, baronul hotărî să se ducă în căutarea acesteia. Așa că pregăti totul: echipajul, corabia, proviziile și porniră cu toții pe mare. Aceștia, mai ales Jim Hawkins, trec prin nenumărate aventuri pe o insulă numită Insula Scheletelor.

La finalul cărții, Jim, doctorul și încă un  marinar descoperă comoara. Se întorc cu bine acasă și trăiesc o viață frumoasă. Mi-a plăcut această carte datorită aventurilor interesante și captivante. Sper să citiți și voi „Comoara din insulă”!

” Oliver Twist” (rezumat) de Charles Dickens

oliver-twist

În această carte este vorba despre peripețiile unui copil, Oliver Twist. El a fost singur de mic. A fost dus la azilul de copii. Ducea o viață destul de sumbră și anostă. Atunci când el cerea de mâncare sau puțină odihnă, era certat și i se spunea că era nemulțumit.

Cei de la azil, săturându-se de Oliver, se hotărâră să îl dea ucenic cuiva. Acel cineva s-a dovedit a fi antreprenorul parohial. Nici această viață, alături de acest domn, nu a fost plăcută pentru Oliver pentru că și acolo era certat din aceleași motive. Pentru că acel trai nu era plăcut deloc, a fugit la Londra.

Făcuse un drum lung și era obosit. Pe străzile Londrei se întâlni cu un băiat căruia i se spunea Șmecherul. Oliver îi spuse că îi era foame și că era foarte obosit din cauza drumului lung. Șmecherul îi zise că știa un bătrân evreu care era foarte bun cu el și îi dăruia un adăpost și că ar putea să îi ceară să îl primească și pe el. Oliver acceptă, iar amicul său îl duse la casa evreului, unde mai întâlni un băiat. Aici sărăcia domnea. Totul era vechi și dărăpănat. Până la urmă Oliver își dă seama că cei trei erau niște hoți și începu să se distanțeze de ei. După un timp, îl salvează din mâinile ticăloșilor un domn care se numea Brownlow. Îl primi în casa lui, îl îngriji și făcu totul ca băiatul să se simte bine.

Peripețiile lui Oliver Twist nu se opresc aici. Urmează alte aventuri, printre care o nouă întâlnire cu cei trei hoți. La final, Oliver rămâne la o familie care îl iubește și care îl va feri de primejdiile ce l-au amenințat până atunci.

„Cei trei muschetari”(rezumat) de Alexandre Dumas

Cei tri muschetari

În această carte este vorba despre aventurile celor trei muschetari – Athos, Porthos și Aramis -, cărora li se adaugă d’Artagnan.

Totul începe atunci când d’Artagnan pleacă din Meung vrând să ajungă în Paris pentru a deveni muschetar în compania domnului de Treville. La Paris el se întâlnește cu Athos, Porthos și Aramis care erau nedespărțiți. Athos era tăcut, dar înțelept, Porthos puternic și viguros, iar Aramis era și el înțelept și își dorea să ajungă cândva față bisericească. Ei trec prin multe aventuri printre care și recuperarea colierului de diamante a reginei și cea pe care o să o povestesc în continuare.

De când era la Paris, d’Artagnan se îndrăgostise de o slujnică a reginei, doamna Bonacieux. După un timp ea a fost răpită. După dispariția doamnei, el se îndrăgosti de o altă doamnă căreia i se zicea Milady. D’Artagnan nu o iubea de fapt pentru ce fel de persoană era, ci pentru că era foarte frumoasă. După un timp începe chiar să o urască și află că avea o floare de crin pe umăr, ceea ce însemna că era bună prietenă ce cardinalul Richelieu. Pentru că nu destăinuise nimănui secretul acela, jură să se răzbune pe d’Artagnan.

Într-o zi, Athos, Porthos și Aramis auziră cum ea discuta cu cardinalul. Puneau la cale să facă multe răutăți printre care să-l omoare pe d’Artagnan. Auzind acestea, cei trei muschetari îi dădură imediat de veste tânărului. Acesta se gândi să-i trimită o scrisoare cumnatului lui Milady prin care să-i comunice să o rețină pe doamnă să nu plece din țară. Lordul de Winter, căci așa se numea, o închise preț de o săptămână pe Milady în castelul său din Anglia. Dar aceasta reuși să evadeze, după care se duse la Mănăstirea Carmelitelor, unde o găsi pe doamna Bonacieux. Aici mai trebuie să adaug că d’Artagnan știa că aici se află iubita sa și voia să ajungă acolo cât de repede posibil.

Să ne întoarcem la cele două femei. Milady îi spuse doamnei că știe cine este și că tânărul muschetar i-a povestit despre ea. Ele două se împrieteniseră. După un timp se auziră zgomote de afară. Milady îi recunoscu pe muschetari care veneau să o salveze pe doamna Bonacieux. Așa că îi dădu un pahar cu vin în care puse otravă și fugi. Atunci când d’Artagnan ajunse era prea târziu. Doamna Bonacieux murise. Muschetarul își dădu seama că era vina lui Milady, așa că voia să se răzbune crunt pe ea. Când o găsi, el împreună cu prietenii lui o omorâră.

Cartea se încheie cu bine. D’Artagnan primește de la cardinal rangul de comandant al muschetarilor și rămâne alături de prietenii săi.

Mi-a plăcut această carte pentru că ea conține multe aventuri și peripeții cu cei patru muschetari, Athos, Porthos, Aramis și d’Artagnan. Sper că o veți citi și voi!