„Aleodor împărat” de Petre Ispirescu (rezumat)

A fost odată un împărat. Atunci când ajunse la bătrâneţe, dobândi un fiu. Numele lui era Aleodor. Pe patul de moarte împăratul i-a zis că poate să vâneze în multe locuri numai pe moşia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop să nu vâneze. Aleodor se urcă pe tron. Din întâmplare, într-o zi, alunecă nu ştiu cum şi ajunse pe moşia celui slut care i se şi înfăţişă. El îi ceru pentru a scăpa teafăr să îi aducă pe fata lui Verdeş împărat. Zis şi făcut.

Pe drum se întâlni cu o ştiucă. Era la ananghie. Aleodor vru să o mănâncce, dar la rugămintea ei o cruţă. Ea îi dărui un solzişor şi îi spuse că atunci când va avea nevoie va veni. Mai merse el ce mai merse şi dădu de o cioară care avea aripa rănită. Băiatul ar fi vrut să o mănânce, dar ea îl rugă să o cruţe. Aşa şi făcu. La sfârşit îi dădu o pană şi spuse că, dacă va avea vreodată nevoie de ea, va veni. Merge el ce merge şi dă de un tăune. Aleodor ar fi vrut să îl calce, dar, la rugăminţile acestuia, prinţul îl cruţă. Tăunele îi dădu un puf din aripioară şi îi zise ce i-au spus şi celelalte animale.

Ajunse în sfârşit la împărat şi îl rugă să îi dea fata.  Împăratul îi zise că este de acord, dar va trebui să respecte obiceiul de acolo ca bărbatul să se ascundă de trei ori şi fata trebuie să îl găsească. Dacă prinţesa nu îl va găsi, o va putea lua. Prima dată el chemă ştiuca să îl ajute, iar ea îl transformă într-o scoică şi îl ascunse pe fundul mării. Fata îl găsi. A doua oară chemă cioara, iar ea îl transformă într-o cioară mică. Fata îl găsi şi de această dată. Ultima dată chemă tăunul. El îl transformă într-o lindină şi o ascunse chiar în coada fetei. De data asta, prinţesa nu reuşi să-l găsească.  Aleodor se arătă şi plecă împreună cu fata. Ea se îndrăgosti de el.

Băiatul, când ajunse la Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop, plecă. Fata făcu ce făcu şi îl omorî pe slut. Apoi Aleodor şi prinţesa se căsătoriră.